Procurorul general, Augustin Lazăr, a anunțat luni că Secția Parchetelor Militare a înaintat instanței rechizitoriul în dosarul Revoluției.

"Astăzi, Secția militară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a înaintat instanței de judecată rechizitoriul în cauza cunoscută generic sub numele de dosarul 'Revoluției'", a declarat Augustin Lazăr.

”Rechizitoriul Secției parchetelor militare însumează 12 volume, în total 3.280 de file. Dosarul cauzei cuprinde 3.330 de volume, dintre care 2.030 de volume au fost instrumentate, administrate după 13 iunie 2016. Doresc să subliniez faptul că pentru întocmirea rechizitoriului au fost administrate, în principal, probele obținute după 13 iunie 2016, dată la care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a confirmat redeschiderea urmăririi penale în prezenta cauză", a mai declarat Lazăr.

Fostul președinte Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, fost vice prim-ministru, au fost trimiși  în judecată de procurorii militari pentru săvârșirea infracțiunilor contra umanității în dosarul "Revoluției din decembrie 1989".

Gelu Voican Voiculescu l-a criticat la Digi24 pe procurorul general, declarându-se indignat că "acest om compromis, complice cu torționarii din epoca comunistă, are îndrăzneala să apară și să povestească despre Revoluție".

În schimb, procurorii militari au dispus clasarea dosarului în privința fostului dictator Nicolae Ceaușescu, fostului premier Petre Roman, fostul ministru al Apărării, Victor Atanasie Stănculescu și a lui Silviu Brucan, Iulian Vlad, Tudor Postelnicu, Vasile Milea, Nicolae Militaru.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, clasarea a fost dispusă fie ca urmare a decesului persoanelor cercetate, fie din lipsa unor probe concludente.